Partidul opozantului Aleksei Navalnîi, desființat de Curtea Supremă din Rusia

0
29

”Curtea a satisfăcut cererea Ministerului Justiției de desființare a partidului Rusia Viitorului”, a transmis, într-un comunicat, Curtea Supremă.

Anul trecut, ministerul Justiției de la Moscova a refuzat cererea privind înregistrarea partidului politic Rusia Viitorului, motivând că numele este deja folosit de o altă organizație politică, precizează agenția de presă Tass, citată de ziare.com

Anunțul instanței vine în contextul în care relația Rusia-UE s-a tensionat în ultima perioadă, după otrăvirea opozantului rus. În prezent, Navalnîi se află într-un spital din Berlin, unde a fost transferat la finalul lunii trecute. 

Germania, Franța și Suedia au anunțat ulterior că testele toxicologice realizate la un laborator militar din țară au produs ”o dovadă fără echivoc” că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, acuzație respinsă de Rusia. 

În urmă cu doi ani, tot cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok au fost otrăviţi, în Marea Britanie, fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia. Cei doi au supravieţuit, însă un cetăţean britanic care a intrat în contact cu respectiva substanţă a decedat. Respectivul agent neurotoxic a fost conceput în perioada sovietică în scopuri militare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here