Legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare, şi nu Executivul, tranșată de CCR

0
45

 

Deciziile privind sesizarea legată de stabilirea datei alegerilor parlamentare au fost amânate de CCR de mai multe ori. Alegerile legislative vor avea loc în acest an pe 6 decembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, legea care prevede că data alegerilor este stabilită de Parlament, nu de Guvern.

Proiectul promovat de PSD și susținut de ALDE și de UDMR a fost votat în aceeași zi de ambele Camere, în sesiunea extraordinară a Parlamentului. Votul decizional a venit pe 27 iulie de la majoritatea deputaților: 180 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” şi 61 abţineri.

Și Guvernul a atacat legea la Curte, în condiţiile în care premierul Ludovic Orban afirma, în 28 iulie, încă de la adoptarea legii, că parlamentarii se află în conflict de interese, în condiţiile în care îşi pot prelungi cât mai mult posibil mandatul şi anunţa că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională.

În obiecţia depusă la CCR, pe 17 august, preşedintele Iohannis susţine că, prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale”.

Şeful statului mai susţine că „în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here